filosofie-si-jurnalism.MyForum.ro :: Rezolvarea temelor.

Trimis: 05/11/2007 12:49

pentru cei care nu si-au achizitionat cartea de filosofie antica, postez aici cateva lucruri despre Hegel.

citate:

Fiinþa este nemijlocitul nedeterminat; ea e liberã de modul de a fi determinatã faþã de esenþã, ca de pildă ºi faþã de orice determinaþie pe care ea o poate conþine în cuprinsul sãu. Fiinþa aceasta nereflectatã este fiinþa aºa cum este ea în mod nemijlocit, numai în ea însãºi.

Omul nu est nimic altceva decât înºiruirea faptelor sale.

Aveþi curajul sã greºiþi.

biografie:

Georg Wilhelm Friedrich Hegel
De la Wikipedia, enciclopedia liberã

Nume: Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Naºtere: 27 august 1770, Stuttgart
Deces: 14 noiembrie 1831, Berlin)

ªcoalã/tradiþie: fondator al hegelianismului

Interese principale
logicã, filozofia istoriei, esteticã, religie, metafizicã, epistemologie, ºtiinþe politice

Idei importante
idealism absolut, dialecticã

Influenþe
Aristotel, Anselm, Descartes, Goethe, Spinoza, Rousseau, Boehme, Kant, Fichte, Schelling

A influentat
Feuerbach, Marx, Engels, Bauer, Bradley, Lenin, Troþki, Heidegger, Sartre, Barth, Küng, Habermas, Gadamer

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (n. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie 1831, Berlin) a fost un filozof german, de frunte reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.
Biografie

Hegel s-a nãscut în 1770 la Stuttgart/Württemberg, fiul unui înalt funcþionar la curtea de conturi. La vârsta de 18 ani se înscrie la seminarul din Tübingen, unde studiazã filozofia, istoria, teologia ºi limbile clasice, latina ºi greaca. Aici îi cunoaºte pe Friedrich Hölderlin ºi pe Friedrich Wilhelm Schelling, cu care leagã o strânsã prietenie. Este fascinat de lucrãrile lui Spinoza, Kant, Rousseau ºi urmãreºte cu entuziasm evenimentele Revoluþiei franceze. În 1790 obþine titlul der "Magister der Philosophie" iar trei ani mai târziu terminã studiul teologiei. Timp de opt ani lucreazã ca profesor special în diferite familii din Berna ºi Frankfurt am Main, pânã în 1801, când devine docent la Universitatea din Jena ºi scrie lucrarea "Diferenþa între sistemele lui Fichte ºi Schelling". Împreunã cu Schelling fondeazã revista "Kritische Zeitschrift der Philosophie". În 1807 publicã lucrarea sa fundamentalã "Fenomenologia spiritului" (Phänomenologie des Geistes]]. Între 1808 ºi 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg ºi publicã lucrarea "ªtiinþa logicii" (Wissenschaft de Logik, 1812-1816). În 1818, dupã o scurtã activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupã catedra de filozofie la Universitatea din Berlin, care aparþinuse lui Fichte, ºi începe, în prelegerile þinute, sã propage propria sa filozofie, ce va fi succesiv publicatã în "Enciclopedia ºtiinþelor filozofice" (Enzyklopädie der philosophischen Wissenschaften, 1817-1830), cuprinzând filozofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filozofiei etc. Hegel moare la 14 noiembrie 1831 în Berlin, victimã a unei epidemii de holerã.

Interpretãrile ºi influenþele filozofiei lui Hegel

Dupã moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în douã tabere. Hegelianii de "dreapta" erau grupaþi în corpul universitar din Berlin ºi reprezentau conservatismul politic al epocii de restauraþie dupã cãderea lui Napoleon. "Stânga", cunoscutã ºi ca "Tinerii Hegeliani", interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluþionar, preconizând ateismul în religie ºi democraþia liberalã în politicã. Dintre aceºtia sunt de menþionat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner ºi - mai ales - Karl Marx. La Marx, idealismul este transformat în materialism iar de la legile dialectice ale evoluþiei istorice se ajunge la ideologia luptei de clasã, la sfârºitul cãreia nu mai regãsim spiritul întors la sine însuºi, ci o societate comunistã lipsitã de clase, presupusã liberã.

Operele principale

* Phänomenologie des Geistes ("Fenomenologia spiritului", 1807)
* Wissenschaft der Logik ("ªtiinþa logicei", 1812/1816)
* Enzyklopädie de philosiphischen Wissenschaften ("Enciclopedia ºtiinþelor filozofice", 1817-1930
* Grundlinien der Philosophie des Rechts ("Bazele filozofiei dreptului", 1819)
* Vorlesungen über die Ästhetik ("Prelegeri despre esteticã", 1817-1829)
* Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte ("Prelegeri despre filozofia istoriei", 1822-1831)

Trimis: 06/11/2007 19:00

cred ca o bibliografie si cam atat e destul. probabil nu toti o sa mearga la biblioteca sau o sa cumpere o carte , dar din clipă ce s-a ajuns pe forum asta inseamna ca au acces la internet si pot intra si ei singuri pe diferite linkuri

Trimis: 06/11/2007 20:51

YOIO a scris:

cred ca o bibliografie si cam atat e destul. probabil nu toti o sa mearga la biblioteca sau o sa cumpere o carte , dar din moment ce s-a ajuns pe forum asta inseamna ca au acces la internet si pot intra si ei singuri pe distincte linkuri

si eu vreau sa le usurez cautarea si sa postez aci materialele de care fac rost sau ce gasesc pt curs. te supara asa mult ? :)

Trimis: 09/11/2007 22:18

multumim ivona :x :D ... si yoio numai fi asa de irascibila :-s

Trimis: 12/11/2007 18:52

Tema la filosofie antica este despre Lao Tzu si Confucucius.

Impreuna cu Confucius, Lao Tzu este probabil cel mai eminent personaj din antichitatea chineza si unul dintre numele cele mai vestite in Occident.
In realitate , despre Lao Tzu (batranul maestru) nu se cunoaste practic nimic, nici macar daca a trait vreodata. El mai este știut si sub numele de Lao Tan sau Li Erh. Intr-o lucrare ce dateaza din secolul II sau I i.e.n. ("Memorii istorice") se poate citi ca era originar din satul Huhsien (Huxian) din regatu Ch' u, astazi provincia Honan.
Aceeasi sursa indica functia de arhivist la curtea regelui Chou. In aceasta perioada se presupune ca a avut loc intalnirea cu Confucius, intalnire ce nu poate fi precizata istoric desi este frecvent descrisa in texte.

Ca urmare a decadentei de la curtea regelui Chou, Lao Tzu ar fi renuntat la postul sau si ar fi plecat spre Occident. In trecatoarea din Hsien-ku , el l-a intalnit pe gardianul Yin Hsi, la cererea caruia a redactat cele cinci mii de caractere ale carti sale "Tao Te King". Conform legendei, gardianul s-ar fi adresat astfel: 'Pentru ca mergeti sa traiti in sihastrie, va rog sa scrieti o carte pentru iluminarea mea". Dupa ce si-a terminat lucrarea in doua parti, una despre Tao (cale) si una despre Te (virtute), Lao Tzu a plecat iar urmele sale dupa aceea se pierd.

In "Memoriile istorice", istoricul Sima Qian, il caracterizeaza pe Lao Tzu in termenii urmatori: "Lao Tzu cultiva Tao (calea) si Te (virtutea); dupa doctrina sa oamenii trebuie sa se dedice trairii intr-o maniera modesta, obscura si anonima".
In aceeasi carte ("Memoriile istorice") este relatata si intalnirea dintre Confucius si Lao Tzu. Dupa intalnire se spune ca inteleptul Confucius s-a retras si a spus discipolilor sai: "despre pasare stiu ca poate sa zboare; despre peste stiu ca poate sa inoate; despre patrupede stiu ca pot sa alerge. Animalele ce alearga pot fi prinse cu funia; cele care inoata pot fi prinse cu plasa; cele care zboara pot fi atinse de sageata; dar dragonul nu pot sa-l cunosc; el se ridica la cer pe nori si vant. L-am vazut astazi pe Lao Tzu, el este ca si dragonul".

Pentru contemporanii sai ca si pentru noi astazi, Lao Tzu, omul, a ramas ascuns intr-o impenetrabila obscuritate asa cum doctrina sa o cere, sau cum Ultima Realitate exista si nu exista simultan.

espre viaþa lui Lao-tzu nu ºtim foarte multe. Informaþiile pe care le avem provin din "Însemnãrile istorice" ale lui Ssu-ma Ch'ien ºi din povestirile, mai mult imaginare, ale lui Chuang-tzu în care Lao-tzu apare adeseori în prim plan.

Lao-tzu purta numele de familie Li ºi prenumele Erh, care înseamnã "ureche". Dupã moartea sa prenumele a fost înlocuit cu Tan, care se traduce prin "urechi lungi". De aici, crede Legge, putem deduce cã prenumele sãu fusese dat dupã o anumitã particularitate fizicã a urechilor sale.

Lao-tzu s-a nãscut în Hu-hsien, statul Ch'u (provincia Ho-nan de azi). Era de meserie curator la Biblioteca Regalã, iar cînd Confucius a vizitat capitala, în anul 517, cei doi s-au întîlnit.

* Lao-tzu ºi Confucius

Ch'ien relateazã faptul cã Confucius ar fi vizitat Lo-yang pentru a avea o discuþie cu Lao despre ritualuri. Lao-tzu i-ar fi spus lui Confucius: "Oamenii despre care vorbeºti tu au murit demult, iar oasele lor sînt oale ºi ulcele, numai vorbele lor au mai rãmas. Mai mult chiar, cînd omul superior are ocazia el se afirmã cu prisosinþã; dar atunci cînd timpurile sînt împotriva lui, el se lasã dus la voia întîmplãrii.(1) Am auzit cã un bun negustor, deºi are bogãþii nemãsurate puse la pãstrare în loc sigur, se aratã sãrac de-a binelea. Iar omul superior, deºi desãvîrºit în iscusinþa sa, pare de-a dreptul prostãnac privit din afarã. Renunþã, deci, la aerul mîndru ºi la dorinþele tale multe, la purtarea insinuantã ºi la ambiþii. Nu-þi aduc nimic bun - iatã tot ce am sã-þi spun." (Legge)

Lao-tzu îl întîlneºte pe Confucius
Confucius în vizitã
la Lao-tzu
Ulterior, Confucius le-ar fi spus ucenicilor sãi, cu privire la Lao: "ªtiu totul despre zborul pãsãrilor, despre înotul peºtilor ºi despre goana animalelor. Cele care fug pot fi prinse cu capcane, cele care înoatã cu cîrlig, iar cele care zboarã pot fi sãgetate în aer. Dar cît priveºte dragonul, nu vã pot spune cum suie el pe vînt prin nori ºi se ridicã la cer. Astãzi l-am vãzut pe Lao-tzu, ºi nu pot decît sã-l asemãn cu un dragon". (Legge)

În acest discurs al lui Confucius - crede Legge - s-ar afla originea numelui "Lao-tzu", aplicat pãrintelui taoismului. Semnificaþia acestui nume este: "Bãtrînul filozof" sau "Bãtrînul domn"(2). Explicaþia acestui nume este simplã: la data întîlnirii cu Lao, Confucius avea numai 35 de ani, în timp ce Lao-tzu avea 88!

* Lao-tzu pãrãseºte regatul Ch'u

Ch'ien mai adaugã ºi alte detalii despre Bãtrînul filozof: "Lao-tzu îl cultiva pe Tao ºi Te, iar scopul cel mai înalt al studiilor sale era cum sã te þii ascuns ºi sã rãmîi necunoscut. El a rãmas în capitala regatului Ch'u, dar dupã multã vreme, vãzînd declinul dinastiei, a plecat spre hotarul de la miazãnoapte. Yin Hsi, paznicul trecãtorii, i-a zis aºa: "Mãria ta eºti pe cale sã te faci dispãrut. Permite-mi sã insist ca mai întîi sã compui o carte pentru mine". La acestea spuse, Lao-tzu a scris o carte în douã pãrþi, precizîndu-ºi pãrerile sale despre Tao ºi Te, în circa 5000 de caractere. Apoi plecã ºi nu se ºtie unde a murit. El era un om superior ºi îi plãcea rãmînã anonim." (Legge)

În final, Ch'ien traseazã descendenþa lui Lao-tzu pînã în debutantul secol î. d. C. ºi conchide: "Cei care aderã la doctrina lui Lao-tzu îi condamnã pe Învãþaþi [pe confucianiºti, n. n.], iar Învãþaþii la rîndul lor îl condamnã pe Lao-tzu, conform zicalei: "Pãrþile care au principii variate nu pot þine sfat laolaltã". Li Erh îi învãþa cã oamenii se transformã fãrã nici un fel de intervenþie [adicã prin wu-wei: nonacþiune, nefacere, n. n.] ºi cã tot fãrã intervenþie ei devin puri ºi senini". (James Legge)

Aceste note sînt tot ce avem despre viaþa ºi opera lui Lao-tzu. Nici un indiciu despre cãlãtoria filozofului spre miazãnoapte - pur ºi rudimentar îl pierdem din vedere din timpul în care a trecut hotarul domeniului Ch'u.

Confucianismul

Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (551-479 î.C), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea practica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie noua, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a primi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, întrupând modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii. Astea insemnau pentru Confucius sâmburele societatii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 î.C. intr-o familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal lui, care a murit când Confucius avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic puternic. Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar primind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozitie guvernamentala, intrucât avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reorganiza societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, oferind sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturile pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoastere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului.

Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranta. Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit ideologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata, cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare intelept, fara insa a-l venera ca pe un zeu. La rândul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in izolare, ci in comunitate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine prin pace.

Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 moduri de relatii fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, daca fiecare din cei implicati si-ar asigură contributia: conducator-supus, parinte-fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten. Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele umane, de interesele si realizarile lor, mai degraba decât de abstractiuni sau probleme de teologie. El nu este atât o religie, cât un cod moral, care a influentat foarte mult gândirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gândiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete.

Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intrucât amândoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamântesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amândoua credintele au radacina in gândirea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut câteva dialoguri.

Trimis: 14/11/2007 16:12

La ITC am inteles ca avem de conceput doua reportaje, unul pt tv si unul pt presa scrisa.

despre reportaj un pic:

Tehnici de redactare. Reportajul. ::

Tehnici de redactare. Reportajul.

Ca specie jurnalistica, reportajul respecta cateva reguli, menite sa pastreze nota informativa (claritatea relatarii, expunerea faptelor esentiale), dar si pe cea de reconstituire veridica a unei intamplari, (unde reporterul poate ajunge la tehnici de compozitie literara).
Reportajul, specie tipic jurnalistica, a fost preluat si in literatura.
Revistele, cele de cultura, dar nu numai, cultiva un reportaj numit "de creatie" si care se deosebeste de cel strict jurnalistic prin doua elemente: viziunea artistica si mesajul estetic.
Veridicitatea reportajului este creata prin: relatarea secventiala a evenimentului narativ, inserarea elementelor portretistice de-a lungul relatarii, prin introducerea detaliilor, camuflarea impresiilor subiective in scurte relatari, prezentarea faptului ca real.

Considerata ca fiind o specie jurnalistica, complexa, reportajul imbina cele trei maniere de expunere (descrierea, naratiunea si dialogul), creand impresia unei reconstituiri in amanunte existentiale decisive. Reportajul aduce in prim plan evenimentul trait in punctul lui maxim de tensiune si reconstituit dintr-un unghi de vedere care îngăduie cititorului sa descopere si sa observe faptele cele mai insemnate.
Exista reportaje de informare si reportaje de creatie.

Tipuri de reportaje:
- tipuri tematice sau compozitionale
- reportaj negru, satiric, exploziv, de relatare implicata, etc.

In genurile de reportaj literar, compozitia de o factura suprarealista, care imbina satiricul si absurdu,l se bucura de un succes general.

Bibliografie:
Rusti, Doina, "Presa culturala.
Specii, tehnici compozitionale si de redactare"
Ed. Fundatiei Pro, Buc. 2002

Trimis: 15/11/2007 20:44

hey! toata lumea cred k avem tema aia cu dictionarul de termeni la mm, nu? :-D